Fenomenul Eminescu

Moto: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar” – Mihai Eminescu

„Există în istorie, în dezvoltarea şi evoluţia popoarelor, a naţiunilor, ca şi a indivizilor umani, aşa numitele momente de culminaţie. Aceste momente de culminaţie sunt anunţate încă dinainte prin anumite „semne” pe care, având o ştiinţă a profunzimilor cunoaşterii, am putea să le descifrăm. Un asemenea moment de culminaţie se pare că a fost în Istoria noastră, a românilor, Momentul 1918 şi perioada interbelică (pe care din păcate nu le-am fructificat, aşa cum ar fi trebuit şi cum am fi putut să facem ), atunci când s-a împlinit în viaţa acestui popor visul lui milenar, acela al Reunirii tuturor românilor într-o Fiinţă naţională, după o istorie de suferinţă şi umilinţă, de dezbinare. Ei bine “semnul” care a anunţat, şi premiza care a pregătit totodată, în sensul că a participat plenar, a contribuit fundamental la realizarea Marii Uniri, la acel “salt calitativ” trăit de Fiinţa naţională în dezvoltarea sa şi care a fost punctul nostru de culminaţie, îl constituie apariţia în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea în istoria şi în cultura noastră a Marii Personalităţi creatoare care a fost Mihai Eminescu, şi a operei pe care a dat-o el.
Ca dovadă că aşa stau lucrurile este faptul că în această perioadă istorică, cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca şi cum acest neam s-ar fi încordat din toate puterile lui în vederea unei “mari naşteri”, a unei „mari creații” o dată cu Eminescu apare în literatura română un grup de mari creatori, o culme a dezvoltării literaturii române, care vor influenţa, la rândul lor, vor potenţa, vor fertiliza dezvoltarea culturii şi a ştiinţelor pe toate planurile, dezvoltarea întregii spiritualităţi româneşti. Credeţi dumneavoastră că întâmplător în aceiaşi perioadă istorică a apărut Mihai Eminescu însoţit de această pleiadă de mari creatori, ne gândim la Ion Creangă, la Titu Maiorescu, la Ion Slavici, la I.L. Caragiale, spirite care au îmbogăţit enorm de mult literatura română, spiritualitatea românească ? Toată dezvoltarea literaturii române de mai târziu se hrăneşte din marea creaţie a acestor scriitori, din humusul şi energia cu care ei au îmbogăţit cultura română. În această pleiadă de mari creatori Eminescu este un Pisc. El este marele Pisc al Spiritualității umane. Câţiva contemporani, ne gândim la Iosif Vulcan, la Titu Maiorescu, (afirmația lui că poezia secolului XX va sta sub semnul lui Eminescu) dar şi la alţii, şi-au dat seama de talentul extraordinar şi de valoarea creaţiei lui Eminescu, îndeosebi a celei poetice, încă din timpul vieţii.
Tot atât de adevărat este însă că nici un contemporan de al lui Eminescu nu a avut intuiţia sau viziunea că o dată cu trecerea anilor opera poetului “va creşte“, ca valoare, ca profunzime, ca bogăţie de sensuri, ca putere de anticipaţie şi de cuprindere a lumii, ca mesaj care vine nu ştim de unde, dintr-un străfund, abisal şi divin, totodată (în sensul că aparţine celeilalte dimensiuni) pentru acest neam, pentru umanitate, încât omul acesta, Mihai Eminescu, va fi unul dintre cei mai Mari Creatori daţi de specia umană.
……….
Să ne gândim numai că el este “creatorul teoriei Big-bang-ului”, în ştiinţa universului, ducând mult mai departe Teoria Kant-Laplace. În “Scrisoarea I “ este descrisă, cu minuţiozitate, în detaliu, modelată cu mult timp înainte de a fi “descoperită” şi enunţată de astrofizicieni, această celebră Teorie a Big-Bang-ului, în care vedem Universul născându-se dintr-un punct, apoi cum începe expansiunea, deplasarea spre roşu, cum ar spune oamenii de ştiinţă de astăzi, dezvoltarea universului prin expansiune până la o limită, după care începe, lentă, în miliarde de ani, implozia universului. Nu este puţin lucru să intuieşti şi să anunţi cu multe decenii înainte de a o fi făcut astrofizicienii, această Teorie care a jucat în Ştiinţă un rol extraordinar de important.
În poezia ,,La steaua”: ,,La steaua care-a răsărit / E-o cale atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit, / Luminii să ne-ajungă / Poate demult s-a stins în drum / În depărtări albastre, / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre. / Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie : / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi nu e”, este cât se poate de clar enunţată ideea esenţială, coloana vertebrală, a Teoriei relativităţii.
Reproducem şi ultima strofă care este de o importanţă colosală :
,,Tot altfel când al nostru dor (teoria călătoriei în spațiu a gândurilor
Pieri în noaptea-adâncă, noastre, care sunt unde electromagnetice,
Lumina stinsului amor vibrații)
Ne urmăreşte încă.“
Ideea extraordinară este aceasta, (descoperire științifică recentă) că şi dorul, dragostea sau sentimentele, care sunt “energii psihice, informaţionale”, care nu se pierd ci călătoresc în spaţiu supunându-se aceleiaşi Legi a relativităţii. Așadar gândul, dorul sunt vibrații, unde care se produc în creierul ființei umane, având puterea de a călători în spațiu. Or lucrul acesta a fost descoperit abia de curând. Eminescu, vedem limpede, merge cu mult mai departe decât Einstein, decât tot ce s-a gândit până la el. Altfel spus, iată Legea relativităţii aplicată, sau valabilă şi în universul psihic, nu numai în universul fizic. În acest poem este enunţată, deci, cât se poate de limpede ideea esenţială a Teoriei relativităţii, Teoria relativităţii însăşi. Pe care o găsim enunţată cu mult timp înainte, aşa cum ne spune şi Constantin Noica, în basmul ,,Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, basm vechi românesc, care vine de la strămoşii noştri daci şi traci.
Domnul Albert Einstein are doar meritul, minor, de a fi îmbrăcat o idee, VECHE DE CÂND LUMEA (care aparţine limpede poporului daco-român, memoriei lui, filozofiei traco-dacilor, prin basmul Tinereţe fără de bătrâneţe şi prin Eminescu) într-o formulă matematică, ceea ce este cu totul altceva decât descoperirea teoriei relativităţii de către Einstein. Şi la urma urmelor este un lucru minor, aşa cum am mai spus, uşor de realizat. Nu demult, cercetătorii au aflat că un alt fizician descoperise Teoria relativității. Einstein a luat cunoștință de această descoperire, a speculat, a dus-o mai departe și a publicat-o.
Există în Luceafărul câteva strofe care ne vorbesc atât despre ideea esenţială a teoriei relativităţii cât şi despre “descoperirea cu mult timp înainte de a o face fizicienii, de către Mihai Eminescu, a Teoriei Găurilor negre, a existenţei Găurilor negre în univers”. Iată acele strofe :
,,Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe. (ideea esenţială a teoriei relativităţii)

Un cer de stele dedesupt,
Deasupră-i cer de stele, (ne sugerează teoria Universurilor paralele)
Părea un fulger ne-ntrerupt,
Rătăcitor prin ele, (ideea că Demiurgul, Dumnezeu le poate străbate)

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea ca-n ziua cea dintăi,
Cum izvorau lumine, (naşterea materiei din găurile negre, numite „văi ale chaosului” n. n.)

Cum izvorând, îl înconjor
Ca nişte mări, de-a ‘notul;
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul.

Căci unde ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar,
Din goluri a se naşte. (aceste “goluri” sunt tocmai Găurile negre. Aici este vorba de nașterea timpului, vremea, din găurile negre, din gaura de vierme. Ne este sugerată, schițată aici Teoria nașterii timpului, Teoria Timpului, din găurile negre, ideea pe care astrofizicienii nici astăzi nu au deslușit-o. Se formulează doar ipoteze.)

Nu e nimic, şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene, (acest “adânc” ilustrează aceiaşi idee a
Uitării celei oarbe.” Găurilor negre)

Ei bine, “golurile” din care încearcă vremea (timpul şi spaţiul, materia) să se nască, şi din care se naşte, așa cum spuneam, nu sunt altceva decât găurile negre descoperite de fizicieni şi astrofizicieni mult mai târziu. “Nu e nimic, şi totuşi e” este tot conceptul de gaură neagră, ca şi acest concept, “E un adânc asemene, / Uitării celei oarbe”, care este o definiţie plastică a noţiunii de gaură neagră. Iată aşadar, cât se poate de plastic şi de precis descoperite şi denumite găurile negre și schițată o teorie a nașterii Timpului, de către marele poet Mihai Eminescu. Iar versul “ O sete care-l soarbe”, nu este altceva decât forţa gravitaţională extraordinar de mare a unei găuri negre.
Lucrurile acestea, intuiţii, revelaţii, mari adevăruri descoperite cu mult timp înainte, tocmai pentru a fertiliza, inspira gândirea ştiinţifică, nu sunt lucruri cu care putem glumi. Nu sunt lucruri întâmplătoare. Ci sunt mari revelaţii ! Noi credem cu toată seriozitatea în Teoria că geniile, marii descoperitori, marii creatori de ştiinţă, cultură, marii reformatori, cum a fost Einstein, Edison, Ştefan Odobleja, Hermes Trismegistu, Buda, Pericle, Iisus, etc sunt de fapt inspiraţi şi trimişi din cealaltă dimensiune, tocmai pentru a fertiliza şi susţine progresul cunoaşterii şi evoluţia civilizaţiei umane.
Eminescu trebuie privit aşadar într-o perspectivă mult mai largă, mai mare decât l-am văzut noi, românii, până acum, având o înţelegere superioară asupra venirii lui în istoria acestei ţări, a operei lui şi a misiunii lui pe pământ. Eminescu în istoria ţării lui este creatorul nu numai al unui stil inconfundabil, care a fost numit eminescian, al unui “curent de gândire şi de simţire”, dar şi al unui mare Fenomen cultural, al celui mai mare Fenomen cultural din istoria românilor, pe care noi în studiile noastre l-am numit “Fenomenul Eminescu “
Eminescu, şi vedem lucrul acesta foarte clar din articolele lui de gazetar, a contribuit enorm de mult la dezvoltarea culturii, a științelor socio-umane punând bazele unor ştiinţe noi. A contribuit foarte mult la dezvoltarea gândirii politice, psihologice, pedagogice, istorice la noi.
Împreună cu Nicolae Bălcescu, un alt mare sfânt al istoriei şi culturii române, ei au pus bazele DOCTRINEI POLITICE NAŢIONALE, la noi, la români. Toate celelalte Doctrine politice, liberalismul, socialismul, social democraţia, comunismul, fiind de inspiraţie francmasonică, străine de spiritul acestui neam ! Aşa după cum vedem, omul acesta, ne referim la Mihai Eminescu, a făcut enorm de mult pentru cultura română şi pentru poporul daco-român, pe care l-a iubit ca pe ochii din cap. Şi, desigur, a făcut enorm de mult pentru literatura universală.
Cei care s-au ocupat până acum de Eminescu i-au studiat, i-au comentat şi i-au publicat opera, au făcut-o de pe acest palier epistemologic al scriitorului, al poetului. Din păcate nu s-au “ridicat” pe un nivel epistemologic şi filozofic superior. Eminescu şi opera lui poate fi studiată dintr-o perspectivă filozofică, antropologică, estetică, culturală. Nu este uşor să-l cunoşti, să-l cuprinzi, să pătrunzi toate înţelesurile Fenomenului Eminescu.
Aşa după cum ştim, cele mai mari creaţii spirituale, vârfurile creaţiei spirituale ale acestui neam sunt aceste trei mari capodopere : balada şi Mitul Mioriţa, “Luceafărul”, poemul lui Eminescu, şi Coloana fără de sfârşit, opera monumentală, impresionantă a celuilalt mare geniu al culturii române şi universale, sculptorul Constantin Brâncuşi.
Este pentru prima dată în literatura română când cele trei opere sunt văzute într-o unitate triontică. Ele sunt vârful unei piramide cu trei laturi (sau dacă adăugăm şi basmul “Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte “ a unei piramide cu patru laturi), ele formează împreună Piscul, Vârful spiritualităţii milenare româneşti. Tot acum, o spunem pentru prima dată, că aceste opere sunt printre cele mai mari ale culturii umanităţii, şi stau alături de creaţiile cele mai înalte ale geniului uman. Adică stau alături de “Poemul lui Ghilgameş”, de pildă, alături de “Iliada şi Odiseea” lui Homer, alături de “Don Quijote”, al lui Cervantes, alături de “Divina comedie”, a lui Dante, alături de piesele lui Shakespeare, alături de romanele lui Dostoievski etc. “Luceafărul”, care este frate geamăn cu “Coloana fără sfârşit”, a lui Brâncuşi, stau foarte bine alături de piramide. Aş vrea ca ceea ce afirmăm noi acum să fie înţeles nu în litera legii, ci într-un mod metaforic, filozofic, general, întru-un mod profund. În sensul că sunt expresii, simboluri, “filozofii”, imense “ţipete spirituale profunde, mesaje cu un imens conţinut, ale geniului uman”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s